PRECAUTII. Cititi cu atentie contractul de leasing inainte de semnare Arpad Dobre Contractele de leasing – financiar sau operational – trebuie sa cuprinda o serie de clauze obligatorii, atat pentru utilizator, cat si pentru finantator. Reamintim ca, prin operatiunile de leasing, o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun (al carui proprietar este) celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing.
Pe langa partile contractante, contractul de leasing trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele elemente: clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operational; denumirea bunului si caracteristicile de identificare; valoarea ratelor de leasing si termenul de plata; perioada de utilizare in leasing a bunului; clauza privind obligatia asigurarii bunului; valoarea totala a contractului de leasing; valoarea de intrare a bunului; valoarea reziduala a bunului (daca este cazul); valoarea avansului.
Utilizatorul bunului in leasing este obligat sa-l foloseasca exact in modul stabilit de finantator si sa plateasca ratele la termenele si la valoarea stabilite de proprietar. De asemenea, cheltuielile de intretinere si orice alte cheltuieli stabilite in contract cad in sarcina utilizatorului, care trebuie sa anunte imediat locatorul in caz de accident sau furt partial ori total al bunului utilizat in sistem de leasing.